Povestea noastra

Radacini uscate zac printre morminte vechi,
Si vantul imi arata drumul catre poarta
Nici macar mortii nu ma mai primesc
Atatea vieti pacatoase ma inchid in trecut...
Lacrimi noi curg insa dor mai rau
Nesabuinta unui trandafir e sa infloreasca toamna
Asa te-ai scuturat in palma mea murdara
Si ploaia mi te-a aruncat in namoale eterne.
Acum nu mai esti in posesia mea,
Acum nu mai alerg intr-un suflet dupa tine,
Val dupa val iti duc grija insa sunt legat,
Legat de dureri,tu m-ai legat de ele cu noduri...
Mocirla in care te afunzi e prea grea ca sa observi,
Si iubirea noastra prea frageda ca sa fi rezistat,
Precum un fulg de nea cazut pe nasul umed al unui catel...
Ne-am stins usor odata cu venirea iernii
Si ne-am ingropat unul langa altul
In aceeasi tarina,cu aceleasi ploi murdare,
Numai anii ne poarta de veghe,ei ne stiu povestea...

Sentimente plagiate….

Cu totii am simtit apasarea unui cer senin care nu ne-am fi asteptat vreodata sa ne afecteze intr-o zi in care toate ne merg pe dos,intr-un ceas in care amagirea iti curge prin vene si intr-o clipa cand singurul lucru la care se gandeste mintea ta sunt niste cuvinte,si nu orice cuvinte si nu din partea oricui,faptul ca persoana care ni le adreseaza inseamna mai mult sau mai putin ceva pt inima noastra schimba total aceasta situatie si fara putina modestie iti spui,nu-I nimik,vine alta la rand,insa sirul e infinit,de fiecare data vine la rand o alta persoana in care iti pui sperante vechi si noi,mai mici sau mai mari,insa plasmuite pe fundamentul acelorasi vise putrezite de atatea lacrimi in cele mai intunecate colturi ale imaginatiei tale caci nu-s rasarite asha doar ca sa fie,nu este doar ceva neinteles si nefiresc,este pur si simplu euforie,este pur si simplu firul acela de ata de care ne legam uneori ca sa ne intemeiem castele si lumi fantastice,este speranta care dainuie intr-o forma mai aprinsa sau mai molcoma in fiecare dintre noi,ea este singura care ne salveaza de rutina,de frika,de iuresul lacrimilor,de furii necontrolate si de suferinte datorate oamenilor neadaptabili sau neconstructivi ce se invart in jurul lumii noastre minuscule,si da,totul pare o aberatie,poate ca multi ce citesc acum se simt surprinsi ca tocmai eu as putea spune asta,eu,cel fara de sentimente,cel fara limite,cel fara de care mai odinioara nu a-ti fi putut trai,ei ,uite ca se poate,uite ca nici eu,nici voi,nici nimeni nu reprezinta o vesnicie centrul universului pentru o alta persoana,fiecare suntem pe cont propriu,de acum,de astazi,de maine,ieri,poimaine,pana saptamana viitoare,pana la anul sau pana inca o vesnicie de acum incolo,ca si ata de care ne legam,desi e scurta si fragila e infinita,caci speranta este infinita,si dezamagirile si iluziile si fericirile sunt infinite,si toate mor si renasc,asa si relatiile,asa si visele,asa si viata,ciclul miraculos si endemic continua cu sau fara tine!

Ce ai face?

Cateodata ma intreb daca m-ai ierta daca as muri maine…?
Oare ai varsa vreo lacrima in patul noptilor cu mine?
Oare ai plange la capataiul mormantului meu prea proaspat?
Ai veni pe cararea unde scrie numele meu doar pt ca iti va fi dor de mine?
Ai renunta la 5 minute din viata ta ca sa-mi aduci florile mele preferate?
Ai strange in brate pernele noastre doar ca sa-mi simti mirosul?
Oare ai inchide in tine povestea noastra?
Ai putea sa ma bantui si pe lumea de dincolo doar de dor?
Vei vrea vreodata sa ma revezi atat de mult incat sa incerci sa mi te alaturi?
Zilnic ma intreb toate astea,pentru ca eu le-as face daca maine ai muri ..iubirea mea…

M-am oprit din plâns

Motto:,,când citeşti aceste rânduri nu privi cumplita soartā, noi suntem veşnic vii dar viaţa este veşnic moartā’’


M-am oprit din plans…
Am sā sap o groapā pentru fiecare iubire ce se duce,
Şi am sā pun o floare la cāpātâiul fiecarei bucāţi de suflet sfārâmat,
Am sā vopsesc fiecare fir de pār cāzut în patul nopţilor cu lumea,
Şi am sā ard fiecare poza ce am uitat-o în mâini strāine.
Am sā sap o groapā pentru fiecare persoanā ce m-a iubit,
Şi am sā aprind o lumânare pentru fiecare suflet ce l-am cālcat în picioare,
Am sā sparg câte un bec pentru fiecare lacrimā vārsatā în cinstea mea,
Şi am sā gust o gurā de pāmânt pentru fiecare zâmbet ce l-am zdrobit,
Am sā sap o groapā pentru fiecare om ce nu l-am uitat,
Şi am sā fumez câte o ţigare pentru fiecare noapte în care am oferit dragoste,
Am sā ucid câte un pāianjen pentru fiecare pahar ce l-am baut,
Şi am sā leg câte un nod în cinstea fiecārui om ce m-a ajutat,
Am sā sap o groapā pentru fiecare noapte în care am plâns,
Şi am sā scriu un vers pentru fiecare zi în care am râs,
Am sā fumez atâtea ţigāri,
Am sā scriu atât de puţine versuri,
Şi am sā sap atâtea gropi,
Încât am sā încep sā plâng din nou…

Daca mori...

Motto:,,noi suntem vesnic vii dar viata este vesnic moarta’’


Carare de oase pe negre amintiri
Ganduri se scurg spulberate-n priviri
Tarana ascunde zeci de mii de soapte
Sunt langa tine draga mea dar sufleteul nu-ti bate

Cutremurul de lacrimi spala ochii reci
Privirea-i asa rece in cripta cea de veci
O candela-i aprinsa la capataiul mort
Un vant usor o stinge cu viata ta cu tot

Te tin in brate ca sa simt caldura de-alta data
Dar tu esti rece si ma minti cu fata inghetata
Un vifor de amar se scurge printre lacrimi
Nu mai vad viitorul prin sfinte nopti de patimi

Tu nu mai esti si ce va fi cu mine
Cand noaptea va veni in brate cine ma va tine,
Acum sunt singur,m-ai lasat si ai uitat de toate,
Eu am ramas pe lume c-un suflet condamnat la moarte...

Pe aripi de gene...

Frunze cad in neant pe aripi de vant,
Cand ceruri te plang in nopti demult trecute,
Si ploi imi spala ochii tristi,
Ce tot mai varsa amintiri prin lacrimi pierdute,
Imi urasc ziua in care m-am nascut,
Caci soarele statea-ntr-un vesnic amurg ofilit
Si ursitoarele ce n-au venit la patu-mi,
Poate mult prea comun si de durere obosit,
Poate sortile m-au blestemat ca m-am nascut din pacat,
Si noptile de dor ce m-au plasmuit n-au insemnat nimic,
Iar luna ce ma priveste oaches noaptea m-a furat,
Pe-o alta lume unde totu-I trist si adormit,
Poate nu-s decat un strain fara drum printre voi,
Si caut ceva ce nu exista pentru cei ca mine,
Poate ca nu am voie sa traiesc si sa rostesc cuvinte moi,
Si blestemat te caut tot pe tine…
Dar cine esti tu om fara trecut?
Oare ma vezi ca tot te caut?
Oare mai plangi si tu timpul pierdut?
Printre atatea nopti de aur?
Lacrimi de ceara ma ard pe obrajii rumeni,
Cand iti plang chipul in noptile prea negre,
Si amintirea ta incet se sterge,
Caci nicodata n-ai s-apari…